Nu ştiu dacă voi credeţi în zodiac dar eu cred cu tărie. Cred că oamenii pot fi clasificaţi în funcţie de zodia în care s-au născut, cred în compatibilităţile dintre zodii. Şi spre marea mea surprindere şi încântare, am descoperit că fiecărei zodii îi corespund anumite uleiuri esenţiale.
Peşti: camfor, cardamom, iasomie, mir, palmarosa, lemn de santal, vanilia, ylang-ylang;
Aceste uleiuri se potrivesc cu personalitatea individului născut în zodia respectivă. Întradevăr, multe din cele enumerate sunt foarte scumpe şi nu se găsesc la noi dar pentru cei care vor să folosească aromaterapia şi nu ştiu de unde să înceapă, listuţa de mai sus poate fi un de real ajutor.
Am văzut că foarte multă lume ajunge la mine pe blog căutând informaţii despre uleiurile esenţiale şi apele florale (hidrolaţi): ce sunt, de unde provin, la ce ajută, etc. (asta în cazul în care nu caută „uleiuri pentru schizofrenici” sau „non-consumatori de mături şi aspiratoare” :)) Aşa că am decis să fac o secţiune separată doar cu informaţii despre uleiurile esenţiale şi apele florale.
Apa florală, denumită şi hidrolat este un produs secundar al distilării – procesul de obţinere al uleiurilor esenţiale. Hidrolaţii se aseamănă cu uleiurile esenţiale dar au o concentraţie mult, mult mai mică (de fapt sunt particule de ulei esenţial amestecate cu particule de apă provenite din aburii din procesul de distilare) şi sunt solubili în apă. Aţi înţeles, nu ? :)) Dat fiind faptul că un hidrolat conţine în principal apă se pot folosi fără măsuri de precauţie suplimentare (nu este nevoie diluarea lor ca în cazul uleiurilor esenţiale). Atenţie ! Un hidrolat nu este acelaşi lucru cu amestec de apă şi ulei esenţial aşa că înainte de a le cumpăra informaţi-vă despre sursa lor de provenienţă şi modalitatea de obţinere. Aşadar, la ce folosim apele florale ?
Piele - apa florală este un toner excelent. În acelaşi timp, acţionează foarte bine în tratamentul petelor, tăieturilor, arsurilor solare, cicatricilor, varicelă, etc.(lavandă, tea-tree, muşeţel);
After-shave – ajută mult la prevenirea iritării şi a creşterii firelor sub piele (lemn de santal, tea-tree, lavandă);
Spray răcoritor – este o adevărată oază de răcoare pe timp de vară dacă o punem într-un recipient cu pulverizator şi ne dăm pe faţă şi corp. Pe lângă faptul că răcoreşte, parfumează delicat (mentă, trandafir, geranium);
Haine – înainte să purtaţi haine care au stat în dulap pentru mult timp, pulverizaţi apa florală preferată şi le împrospătaţi in no time :) sau adăugaţi la limpezitul hainelor ca alternativă la limpezitorii sintetici;
Răceli şi gripe – unele persoane evită folosirea uleiurilor esenţiale în vaporizatoare atunci când sunt răciţi pentru că li se par prea puternice si aleg ca alternativă hidrolaţii;
Creme şi loţiuni – sunt folosite în fabricarea cremelor şi loţiunilor acasă datorită proprietăţilor curative şi a mirosului plăcut pe care emană;
Tratamente pentru păr şi scalp – după ce v-aţi spălat părul, pulverizaţi apă florală de rozmarin şi masaţi uşor. Ajută la tonifierea scalpului şi previne apariţia mătreţii;
Ochi obosiţi – în cazul în care nu dormiţi nopţile sau vă petreceţi mult timp în faţa calculatorului, pulverizaţi apă florală de muşeţel roman pe un disc de bumbac şi presaţi uşor timp de 10 minute;
Prepararea parfumurilor acasă: Asta este partea mea preferată din aromaterapie pe care am s-o dezvolt mult pe acest blog. Până atunci vă ţin în suspans. :P
Ca informaţie suplimentară, hidrolaţii din comerţ nu trebuie să conţină nici un alt ingredient în afară de el însuşi adică denumirea latină a plantei din care a fost obţinută. Pe cât posibil, încercaţi apele florale bio, ce e sigur e sigur. ;)
Chiar dacă am blog despre aromaterapie, am să scriu aici si despre o mulţime de alternative cosmetice homemade. Dar cred că am mai zis asta undeva, nu? Sper că nu încep să am halucinaţii. Titlul poate părea derutant dar în postul ăsta vreau să vorbesc despre procedeul mult-prea-complicat de ras/epilat. Eu mă epilez cu aparat (de cele mai multe ori) dar vara, când nu am chef să mă umplu de bubiţe mici roşii, apelez la lamă. Dacă vă întrebaţi de ce nu mă duc la salon, vă răspund că „de-aia”. Am eu o oroare de saloanele de cosmetică. Nici nu vreau să aud de ele. Din când în gând mă duc la pensat (când n-am chef să mă pensez eu) şi când mă apucă să-mi arunc părul din cap la gunoi Cine ştie, ştie. :) Bun, şi acum la subiect. Ce ne facem când noi sau iubiţii/soţii/taţii rămân fără spumă de ras sau pur şi simplu nu vrem s-o folosim? Apelăm la ce avem prin caaaasă:
Săpun. Cine n-are în casă săpun? (e retorică, nu vreau răspuns :) Cel cu uleiuri esenţiale este foarte bun, face chiar şi cele mai nasoale razoare să alunece foarte bine şi să nu irite.
Balsam de păr. Acţionează asupra părului indiferent de locaţia lui :) şi îl face mai mătăsos şi mai uşor de îndepărtat. L-am folosit când am decis că părul meu nu mai are nevoie de balsam (are tendinţe de îngrăşare şi e scurt) şi decât să-l arunc l-am pus pe picioare. Din partea mea, nota 10 dar mi se pare totuşi costisitor să mă rad pe picioare cu balsam de păr.
Şampon. Aceeaşi chestie. Cu şampon s-a ras my man odată când a rămas fără spumă şi a zis că e foarte ok şi că şi-a simţit faţa mult mai curată după decât cu spuma de ras.
Crema de mâini sau loţiunea de corp. Deşi pare greu de crezut, loţiunea de corp are toate proprietăţile unei creme de ras. Adică este uşor de aplicat, înmoaie şi hidratează. Eu zic că dacă aveţi un recipient mare de loţiune, să nu mai daţi banii pe spumă.
Ulei de migdale dulci. Cei pasionaţi de aromaterapie şi cosmetice homemade sigur au în casă ulei de migdale dulci. Este cunoscut pentru proprietăţile sale emoliente.
Unt de shea. Despre proprieţăţile sale extraordinare, aici. Eu îl folosesc ca şi cremă de faţă, de mâini, de picioare. L-am încercat odată pentru ras şi mi-a plăcut de minune.
Detergent de spălat vase. Ştiu că sună haios. Cică detergentul de spălat vase este special formulat pentru a proteja pielea mâinilor aşa că dacă vreţi să vedeţi dacă întradevăr o protejează cum trebuie, spuneţi-le bărbaţilor să încerce puţin pe lama de ras să vedeţi ce spun. Avertisment ! Am uitat să menţionez: detergent lichid de spălat vase. Să nu cumva să îi daţi cu Axion. :) :) Oricum, ultima parte n-aş încerca-o decât ca soluţie extremă. Foarte extremă.
Ideea este că bărbaţii s-au ras înaintea apariţiei spumei de ras aşa că mă gândesc că se poate supravieţui şi fără. Şi pe lângă asta mai economiseşti o gramadă de bani.
Sunt sigură că mulţi dintre voi s-au confruntat cu senzaţia de picioare în flăcări, în special cei care lucrează stând în picioare, cei care umblă foarte mult pe jos sau pur şi simplu au avut o zi plină.
Ce e de făcut :
Puneţi cam cinci litri de apă calduţă (cât să nu vă deranjeze, având deja picioarele în flăcări) într-un lighean şi -3 picături de ulei esenţial de mentă,
-4 picături ulei esenţial de lavandă,
-2 picături ulei esenţial de geranium
Amestecaţi bine şi staţi cu picioarele în apă atât cât vă simţiţi confortabil. Menta răcoreşte foarte bine, e o senzaţie foarte plăcută (senzaţia dată de apa caldă în contradicţie cu senzaţia de răcoare dată de mentă) iar lavanda şi geraniumul calmează pielea obosită.
Dacă aveţi alte sugestii pentru calmarea picioarelor obosite (sunt sigură că nu toată lumea se plimbă toată ziua cu maşina, mai ales cei eco:), le aştept cu mare drag.
Dat fiind faptul că aromaterapia este aşa de vastă şi presupune utilizarea a zeci de arome, m-am gândit să fac un top al celor mai utilizate uleiuri şi pe care fiecare pasionat de aromaterapie ar trebui să le aibă acasă. Aşadar, here we go:
Este cel mai des folosit şi mai cunoscut ulei esenţial şi considerat de mulţi aromaterapeuţi un panaceu universal. Are proprietăţi analgezice, antidepresive, antiseptice, antivirale, tonic general. Deosebit de eficient în combatera durerilor de cap şi în vindecarea arsurilor.
Notele sale de vârf proaspete împrospătează şi fortifică fiind deosebit de util în întărirea memoriei, este un tonic excelent pentru pielea capului prevenind apariţia mătreţii şi ajutând la creşterea părului. Are proprietăţi analgezice, antiseptice, carminative, digestive, stimulente, tonic general. Şi pe deasupra, în tradiţiile orientale este considerat un simbol al prieteniei şi al iubirii. Lovely.
3. Eucalipt (Eucalyptus globulus, Eucalyptus radiata, Eucalyptus smithi, etc – există peste 600 specii de eucalipt dintre care cca 20 sunt utilizate pentru producerea uleiurile esenţiale)
Uleiul esenţial de eucalipt este cel mai folosit ulei în tratarea simptomelor de răceală, gripă şi alte boli ale sistemului respirator. Deosebit de util în masarea zonelor tensionate. Are proprietăţi analgezice, bactericide, antinevralgice, expectorante, febrifuge.
4. Geranium (Pelargonium graveolens)
Este unul dintre cele mai utile uleiuri folosite în masajele anticelulitice. Ajută la cicatrizarea rapidă a rănilor şi are rezultate bune în atenuarea durerilor menstruale. Are o aromă oarecum asemănătoare cu aroma de trandafir şi este folosit cu succes fabricarea cosmeticele homemade. Totodată, creează o senzaţie de confort şi siguranţă.
5. Ylang-Ylang (Cananga odorata)
Ylang-Ylang înseamnă „floarea florilor” în limba malaysiană şi are o aromă exotică. Este folosit pentru tratarea neliniştii, furiei, depresiei. Are proprietăţi antidepresive, antiseptice, puternic afrodisiace, sedative. Are o aroma puternică, dulce iar atunci când este folosit într-un ulei de masaj reduce inhibiţiile şi aprinde pasiunea. :)
6. Menta (Mentha piperita)
Previne răcelile şi gripa, este folosit cu succes în inhalaţii şi băi cu abur faciale pentru a curăţa tenul afectat de acnee. Are proprietăţi analgezice, antiseptice, antispasmodice, digestive, expectorante, tonic nervos. Din punct de vedere psihologic ajută la concentrarea atenţiei.
7. Lămâia (Citrus limon)
Este folosit în vaporizatoare pentru a împiedica răspândirea infecţiilor, are rezultate foarte bune în masajele anticelulitice. Uleiul de lămâie este inviorător şi stimulator, limpezeşte mintea şi deschide inima. Are proprietăţi antiseptice, antireumatice, astringente, depurative, diuretice.
8. Arbore de ceai (Melaleuca alternifolia)
Este foarte eficient împotriva virusurilor, bacteriilor, ciupercilor; previne apariţia răcelilor şi a gripei. Are proprietăţi antiseptice, antivirale, bactericide, ciactrizante, fungicide, stimulante.
9. Muşeţel roman (Anthemis nobilis)
S-au obţinut rezultate extraordinare în tratarea problemelor provocate de sindromul premenstrual, facilitează relaxarea, combate insomnia şi stresul, reduce tensiunile musculare. Are proprieţăţi antiseptice, antispasmodice, febrifuge, sedative.
Uleiul esenţial de vetiver este supranumit „uleiul liniştii”. Are o aromă care aduce cu mirosul pământului. Vetiverul alungă moliile, este indicat pentru tenul matur, relaxează, stabilizează.
Nu folosiţi niciodată uleiuri esenţiale direct pe piele. Există doar câteva mici excepţii despre care vom vorbi pe parcurs.
Nu le folosiţi intern fără sfatul unui medic dacă aveţi o problemă mai gravă de sănătate.
Nu le lăsaţi la îndemâna copiilor.
Evitaţi contactul cu ochii şi alte zone sensibile.
Întotdeauna folosiţi uleiuri esenţiale pure 100%.
Nu le depozitaţi lângă locuri cu flăcări deschise.
Nu folosiţi uleiuri esenţiale în timpul sarcinii fără avizul unui medic, la fel nu le folosiţi nici pentru noi-născuţi pentru că ei au pielea foarte sensibilă.
Folosiţi-le în următoarele combinaţii:
ØCu uleiuri de bază (carrier oils)
ØÎn creme şi loţiuni fără miros (baze cosmetice)
ØVaporizate în aer
ØÎn apa de baie pentru relaxare
ØÎn alcool (pentru a vă crea propriile parfumuri acasă)