Câte dintre noi n-am avut cel puţin o singură dată mătreaţă? Eu am avut şi încă mai am zile când mi se face din anumite motive pe care nu prea le ştiu (dar le bănuiesc). Ţin să menţionez că de la 15 ani mă spălam (până acum câteva luni) cu renumitul, inegalabilul şi fabulosul Cap&Umeri de la care tind să cred că m-am ales cu o mult prea frumoasă dependenţă. Ştiu că pare haios dar mi se pare cel puţin ciudat ca din ziua imediat următoare renunţării la el să mă umplu de mătreaţă de parcă ar fi cernut cineva cu sita la mine în cap. Şi nu e funny deloc. Revenind. Ce am aflat eu este că mătreaţa apare din mai multe motive. Cel mai frecvent este o ciupercă numită Malassezia furfur care se hrăneşte cu grăsime aşadar se găseşte în zonele în care pielea este mai grasă precum scalpul. Când această ciupercă se dezvoltă prea rapid, reînnoirea celulară la nivel de scalp (care în mod normal ar trebui să se producă la 25-30 zile) are loc într-un interval de timp mult mai scurt, aproximativ 5-15 zile. Bineînţeles, acesta nu este singurul motiv. Stresul, alimentaţia, glande sebacee hiperactive, expunerea prelungită la praf, produse cosmetice pentru păr agresive, etc îşi spun şi ele cuvântul. Bun. Asta e forma simplă a mătreţii. Mai există şi o formă mai gravă de mătreaţă care se numeşte dermatită seboreică. În acest caz, excesul de sebum produs de glandele sebacee se acumulează pe anumite zone ale scalpului unde se infectează şi provoacă inflamaţii, descuamare şi mâncărimi.
Prin urmare, ca să scăpăm de mătreaţă trebuie să avem grijă de scalp. Masajul scalpului cu amestec de uleiuri fierbinţi ne poate scăpa de mătreaţă, asigură o creştere sănătoasă a părului, reduce căderea acestuia unde mai pui că este şi foarte relaxant.
De ce avem nevoie :
- 10 ml ulei de neem
- 2 picături de ulei esential de lavandă ( substituibil cu bergamotă, santal – are acelaşi efect)
- 2 picături ulei esential de arbore de ceai
Amestecaţi aceste ingrediente într-un recipient (preferabil de sticlă) şi masaţi pielea capului de 2-3 ori pe săptămână. Înveliţi-vă părul cu un prosop cald, lăsaţi să acţioneze cam 45 minute apoi spălaţi părul cu şamponul obişnuit, preferabil bio. Pentru că scalpul deja e sensibil şi nu mai dorim să îl agresăm şi mai mult, nu-i aşa ? :)
3 comentarii:
O sa incerc aceasta reteta....pup
Ai un blog destul de interesant mersi pentru vizita!Esti de acord sa faci link exchange cu blogul meu http://blog-feminin.blogspot.com/?
si eu te-am adaugat :* pai normal ca o sa mai trec pe la tine o seara buna
Trimiteți un comentariu